Goblenul pentru toti
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

Lucrul de mina pe drumul spre mintuire

In jos

16052017

Mesaj 

Lucrul de mina pe drumul spre mintuire Empty Lucrul de mina pe drumul spre mintuire




Patericul Egiptean incepe chiar cu aceasta pilda, despre Sf. Antonie cel Mare.

"Sfântul avva Antonie, pe când şedea în pustie, a căzut în mare lehamite şi în mare întunecare a gândului. Şi i-a spus lui Dumnezeu:
- Doamne, vreau să mă mântuiesc, şi nu mă slăbesc gândurile. Ce să fac în suferinţa mea? cum să mă mântui?
Şi ridicându-se puţin către cele din afară a văzut Antonie pe altul ca el, aşezat la lucru, ridicându-se de la lucru să se roage, şi aşezându-se apoi la împletit funie, şi iar ridicându-se la rugăciune. Or acesta era îngerul Domnului, trimis spre îndreptarea şi lămurirea lui Antonie. Şi l-a auzit pe înger spunând:
- Aşa să faci şi te vei mântui.
Iar el, auzind acestea, se bucură şi prinse curaj, şi făcând aşa, se mântui."

Impletitul funiei, lucrul de mina de orice fel, sint activitati "magice", binecuvintate,  care isi dovedesc si azi efectele binefacatoare si terapeutice. De aceea Traditia spune ca nu e bine sa lucrezi in zilele sfintite, in care nu este de fapt nevoie - sfintenia zilei si puterea sfintului sarbatorit sint suficiente, iar omul trebuie sa se smereasca si sa nu incerce sa suprapuna din mindrie munca lui peste a celor care au muncit in mod divin pentru el.
Asa ca spor la lucru, dragi gobleniste si goblenisti! salut
Irina
Irina


Sus In jos

Distribuie acest articol pe: reddit

Lucrul de mina pe drumul spre mintuire :: Comentarii

Irina

Mesaj Mar Mai 16, 2017 4:57 pm Scris de Irina

Ce coincidenta! Sau nu e coincidenta? Chiar acum e un film pe TV1000, Aproape super-eroi, in care eroii sint pusi sa-si croiasca si coasa costumele singuri inainte de a incepe lupta. hahaha
Si Spiderman isi face costumul singur, va aduceti aminte?

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum