Intimplator chiar a fost vorba recent de acest goblen. Imi place prelucrarea, se putea mai bine pe la figuri si la ingerasul din dreapta jos, dar asta e soarta oricarei prelucrari care nu este si redesenata dupa trecerea prin programul de facut diagrame. Una peste alta, este deosebit de buna.
Am fost entuziasmata de rama, nimic nu putea fi mai potrivit, fireste, decit rama originala a tabloului. As fi vrut sa-l vad pe viu, atit pentru ca pe viu goblenurile se vad mai frumoase decit in poze, cit si pentru a vedea rama dumneavoastra. Din pacate am aflat de expo dupa terminarea ei si oricum, mi-era peste putinta sa ma deplasez in acea perioada. Am observat si modificarile aduse de dumneavoastra fata de rama originala, notabile mai ales la pilastrii-floare de pe margini. Chiar asa, am vazut ca ati accentuat foarte mult spirele si florile, a fost intentionat sau de vina este scara de dimensiune diferita?
Incercarile mai vechi tot la dumneavoastra au fost, sau la alte firme?
Sa stiti ca zvonurile s-au amplificat si din ureche in ureche s-a pierdut pe parcurs numele dumneavoastra si faptul ca sinteti roman dar s-a tinut minte ca ati adus rama din USA  


Insa vad ca articolul dumneavoastra abordeaza probema dintr-un punct de vedere destul de neplacut pentru cei care nu vind goblen. Dupa dumneavoastra, cei care cos goblen ar trebui sa o faca exclusiv pentru vinzare, in asa fel incit lucrarile lor sa intre de fapt in posesia unor alte fericite persoane dispuse sa plateasca.
Daca eu stiu sa cos si imi doresc un goblen, ar trebui oare in acest caz sa cos unele goblenuri si sa le vind, ca sa cumpar goblenul dorit, cusut de altcineva?  
Nu stiu de ce in imaginarul colectiv coaserea unui goblen pentru sine nu se echivaleaza cu achizitia unui goblen, cu o mare economie baneasca in schimb. Probabil deoarece activitatea si propaganda unor asociatii destinate exclusiv vinzarii goblenurilor a impamintenit ideea, pe care am gasit-o si la dumneavoastra: cusator de goblen = mestesugar = o persoana de la baza societatii, care trebuie sa desfasoare o activitate manuala pentru a se intretine, producind articole de lux destinate protipendadei si pe care el insusi nu si le poate permite. Aceasta este imaginea creeata despre mestesugari in Evul Mediu de trista amintire si in romanele curentului romantic. La aceasta imagine a mestesugarului, as adauga imaginea cusatorului de goblen generata in perioada comunista, adica o persoana care obtinea venituri foarte mari din vinzarea acestor articole, pe atunci unicat, deoarece nu existau publicatii si firme de specialitate. Erau invidiati si total neintelesi, putina lume intelegea cite eforturi faceau ei pentru fire, pinza si reproduceri color ale operelor de arta. Chiar si cei care coseau de zeci de ori acelasi model, exclusiv pentru vinzare, tot intimpinau aceste probleme asa ca de la goblen la goblen apareau diverse variatii de culoare sau desen.

Am noutati pentru cei care inteleg asa imaginea goblenistului. Timpurile s-au schimbat. Lumea a atins un alt nivel de trai si o alta deschidere spre arta. De la albumele jumatate alb-negru din anii 60-70, am ajuns sa vedem operele de arta color pe internet si de mai multe ori decit pare, pe viu in locul lor de bastina. De la goblenul de sertar de care pomenea Cristina de la Krif, o evadare a angajatilor excedentari platiti la norma pe vremea comunismului, am ajuns la intelectuali pasionati de arta, care nu pot picta si nu au concediu - vremurile noi au adus si munca in exces cu ele - si deci evadeaza in arta lucrind goblen. Si timpurile kiturilor facute pe genunchi intr-un garaj au apus si acum oricine poate sa detina un program performant de facut diagrame, la un pret accesibil. Asa ca nu se prelucreaza doar picturi clasice ci si fotografii si chiar se picteaza direct modele destinate special coaserii. Pina la urma, de ce n-ar fi arta un goblen original facut dupa o fotografie, o data ce si pictorii la ora actuala picteaza mult dupa fotografii? Este o fixatie a tehnicilor utilizate? Nu exista incredere ca prin cusut se pot transmite mesaje? De mii de ani se coase, iar ceea ce era considerat mestesug pe atunci acum a intrat deja in categoria artei. Tapiseria a urmat acelasi drum, broderia pentru haute couture la fel... Desi cred ca in antichitate nu prea era aceeasi imagine despre mestesugari. Mai degraba erau respectati si un piculet temuti, considerati un fel de grupuri semi-oculte, daruiti de zei cu talent si cunoscatori ai unor secrete inaccesibile plebei, precum canoanele artistice, simbolistica, etc.

Evident ca nu pot include in categoria arta prelucrarile la comanda dupa fotografii de familie, atita timp cit ele nu sufera o prelucrare prealabila pentru a deveni portrete. Nici paturicile cu Winnie Pooh, dar asta e un capitol complet diferit. Sint insa efecte care nu pot fi obtinute decit prin coasere. Broderiile din minastirile din Moldova, de pilda, sint minunate, datorita combinatiei dintre firul aurit si brocartul rosu pe care s-a brodat, chiar daca desenul in sine este stilizat si pe alocuri stingaci. Ansamblul este incontestabil arta.

In privinta vinzarii goblenurilor inramate, ce sugerati dumneavoastra ca strategie de marketing este ca si vinzarea unei case cu imbunatatiri. La un moment dat "imbunatatirile" constind in gresie si faianta erau foarte la moda si cresteau pretul. Acum, de cind gresia si faianta sint pe toate drumurile, dimpotriva, omul vrea apartamentul fara imbunatatiri, ca sa-si aleaga singur decoratiunile interioare.

Ma asteptam oarecum sa gasesc in articolul dumneavoastra informatii despre rama in cauza: de ce are forma aceasta speciala, face parte dintr-un ansamblu arhitectural sau de mobilier? Cum de v-ati hotarit sa o reproduceti, pentru ca e clar ca de aceasta data goblenul va fi expus intr-o colectie privata, pe un perete de vila, cel mai probabil. Din ce material este originalul si din ce material rama dumneavoastra? Ce dimensiuni are?

Splendida rama domnule Rosca , de exceptie pledoaria ta Irina pentru hobby-ul nostru preferat : goblenul ! Nu m-am gandit niciodata ca as putea vinde ceea ce cos dar recunosc ca ma topesc de mandrie cand vad preturi apreciabile la lucrari pe care stiu ca as putea si eu sa le fac la fel sau chiar mai bine  !
Cred ca acelasi lucru se poate spune despre ce coseau bunicile noastre in casa . Erau atat de frumos impodobite casele lor si nici prin vis nu s-ar fi gandit vreodata ca lucrurile iesite din mainile lor vor fi cotate pe piata cu sume atat de frumoase ! Si credeti-ma ca desi iile si stergarele mostenite de la bunica sunt de-o frumusete rapitoare ultimul lucru pe care l-as face ar fi sa le vand . Le sta asa de bine aici langa inima mea !

Irina,

Rama acestui goblen a fost reprodusa avand inaintea ochilor doar o singura imagine frontala, cea postata pe siteul Colectiilor Regale. A trebuit sa privesc indelung acea imagine si sa cantaresc, precum un criminalist, toate detaliile ei ca sa deslusesc in final nu doar ce se putea vedea, dar si ceea ce se putea ghici din intensitatea luminii, reflexii, umbre, culori si geometria unor forme. Astfel am determinat cum erau executate diversele parti si ornamente ale ramei originale, adancimea ei, cum arata marginile ei ascunse vederii, ce materiale au fost folosite si cum au fost ele prelucrate. Pana si felul in care a fost imbinat lemnul pentru a forma fata ramei originale apare vizibil expertului care intelege ce vede si stie unde sa caute.  

Am reprodus cu ezitari si precautiuni aceasta rama pentru ca nu aveam permisiunea nimanui de a reproduce fidel o lucrare de acest calibru. Modificarea unor detalii, accentuarea sau diminuarea altora au au toate de aface cu precautia dar si cu constrangerile miniaturizarii. Rezultatul este o interpretare personala a ramei originale. Rama este din lemn de tei freazat, strunjit si sculptat, dar si din portiuni stucate, exact asa cum apare a fi fost construita si rama originala. Nu am aurit-o in foita autentica de aur, ci in Schlagmetal, si de aici diferenta de culoare a metalizarii celor doua rame. Una peste alta si cu totala responsabilitate va afirm ca va uitati aici la o piesa de referinta, o capodopera care fara niciun dubiu va intra in istoria artei goblenului si ramelor din Romania.

Goblenul acesta fusese inramat in modul cel mai penibil si comercial cu putinta, adica asa cum sunt inramate astazi toate goblenurile in atelierele de rame de pretutindeni, nu doar din Romania, intr-o rama comerciala de duzina, aurie, cu latimea de aproximativ 6, avand o paspartura de culoarea piersicii cu o deschidere de 65 cm in diametru. Ar fi fost umilitor sa postez unul langa celalalt cum arata goblenul inainte si dupa inramarea pe care i-am oferit-o, desi aceasta alaturare ar fi fost cea mai instructiva dintre toate.

In fine, ma amuza sa aflu ca umbla zvonurtile despre aceasta lucrare si ca sunt deja atat de distorsionate incat s-a pierdut din vedere ca rama a fost executata in Romania, in atelierul meu din Craiova, singurul pe care-l am si-l are Romania insasi. In fond zvonurile prind contururile cele mai plauzibile mintilor care le vehiculeaza iar ele nu pot concepe ca si in Romania se produc rame de calitate muzeala, de unde si atribuirea unei origini americane aceastei rame.

Doar cateva cuvinte despre cele scrise de mine pe blog. Daca goblenul este o arta atunci, ca orice alta forma de arta, si el e facut sa fie aratat si admirat de oameni, nu pentru a ramane ascuns privirilor in iatacul celui care l-a produs. Arta se cere exhibata si valorizata nu doar cu laude si aplauze, dar si cu bani. Arta pe care nimeni nu da nici doi bani ... e o arta neinteleasa sau nu este arta. Prin cumparare (sau macar prin cererea si oferta de cumparare) se confirma valoarea estetica si artistica a lucrarii respective. Eu inteleg ca multe goblenuri raman nestiute si nevandute. Pot accepta faptul ca cineva ciudat refuza sa vanda ceea ce produce prin munca si talent propriu. Dar refuz sa cred ca majoritatea doamnelor care cos goblen nu se pot desparti de cateva dintre ele, in schimbul baniolor, mai ales in zilele triste pe care le traversam de cativa ani incoace. In fond nu saracia este principala dvs. scuza pentru inramarea goblenelor "cum o fi si cat mai ieftin cuputinta"? Cine a cusut si vandut un goblen il poate coase din nou daca l-a vandut, nu e ca si cand s-ar fi despartit de copil sau sot. Dimpotriva, e un veritabil motiv de mandrie si un semn de pretuire sa stii ca semenii amusineaza si platesc bine pentru ceea ce faci din pura placere cu acul si ata. Nu va mai ascundeti in dosul unor explicatii mirobolante si autosuficiente. Nu va obliga nimeni sa vindeti ceea ce nu vreti sa vindeti. Dar cate dintre dumnevoastra chiar nu vreti sa vindeti nimic si cate nu puteti vinde sau nu puteti lua pretul cuvenit?

Mi-a placut cum ati povestit rama. Am scapat din vedere problema proprietatii si a drepturilor de copyright asupra orice. Mi se pare extraordinar cum ati reprodus originalul doar dupa o fotografie. Se simte pasiunea in felul in care povestiti, de data asta m-ati impresionat foarte mult.  

Sa coasem din nou un goblen unicat? Nu prea mai ramine unicat. Eu n-as putea sa cos de doua ori acelasi model, m-as plictisi de moarte.
Pierdeti din vedere faptul ca multi pictori au murit saraci, Van Gogh si Luchian sint primii care imi vin in minte. Arta nu inseamna bani cu orice pret, inseamna sa exprimi ceva din tine cu price pret.

Iar apropo de a face vizibila tuturor o opera de arta, de asta s-au inventat expozitiile, albumele personale pe internet, chiar si forumurile. Cred ca goblenurile noastre devin mult mai vizibile aici decit daca le-am scoate la vinzare pentru citeva zile si apoi ar dispare intr-o colectie particulara.


Aveti dreptate in privinta alegerii unei rame de valoare pentru un obiect de valoare. Unele obiecte merita, unele nu. Si eu am un goblen de serie, destul de dragut, adica nu l-am trecut pe lista "asa nu", pe care l-am inramat cu o rama prea "grea" pentru el si lucrul asta se vede. Aici e o problema pentru noi, pentru ca a gasi echilibrul intre stilul si valoarea goblenului si stilul si valoarea ramei este foarte greu. Am gasit citeva sugestii interesante de inramare pe internet, insa deoarece ateliere ca al dumneavoastra nu prea exista in general in lume, este greu de facut o comparatie intre inramari diferite ale aceluiasi goblen. Cel mult intre diverse alegeri de rame comerciale.

Dumneavoastra aveti cele mai bune intentii si desi mereu sinteti un picut dur cu noi, eu vad ca de fapt doriti sa ne ajutati. Insa avem si noi dreptatea noastra, intr-un fel. Discutiile astea sint un fel de ajutor reciproc... Pina la urma si ramarul, ca si arhitectul, trebuie sa patrunda psihologia clientului un pic inainte sa-i "construiasca" o rama. Sau e vorba doar de comunicarea cu tabloul in sine?

Exista diferite categorii de tablouri cusute. Unele sint produse de serie, cu singurul scop de a asigura o decoratie homemade unei case. Din acest motiv, alegerea ramei se face sau ar trebui sa se faca functie de culorile si ambianta casei si ramele usoare, comerciale sint potrivite in majoritatea cazurilor. Mai ales la goblenurile avind la baza acuarele, o rama de muzeu ar face mai mult rau. Asta nu inseamna ca ambianta acelei case nu poate fi placuta si goblenul nu este pus in valoare in felul lui. Un goblen, ca si un tablou, e pus mai bine in valoare cind e integrat in context. In fond, ramele comerciale sint si ele de diverse calitati si modele si nu s-au inventat degeaba.
In cazul acestora la alegerea ramei intervine atit nivelul de informare al proprietarului goblenului, cit si al omului de la atelierul de rame. Si va dau dreptate privind impamintenirea unor clisee privind ramele cu pass, de multe ori prost ales, lipsa de rabdare a omului de la ghiseu, care deja devine agitat daca probezi mai mult de 3 pass-uri, si incapacitatea majoritatii atelierelor de rame de a oferi servicii precum gravarea pe pass, pass-uri multiple, sticla de calitate, etc. Totul se datoreaza lipsei educatiei artistice a ramarilor si a multor clienti ai lor, comoditatii si tiparelor de gindire multiplicate prin puterea exemplului. Orice iese din comun, precum de pilda un pass mai mare de 5 cm, este privit cu suspiciune.
Sint sigura ca si aceste goblenuri suporta rame unicat, nu aurite ci fanteziste, am vazut unele deosebite, cu bambus, cu sticla pe ambele fete, sau cu forme neobisnuite. Stiu ca este tot un cliseu, datorat revistelor de decoratiuni interioare mai ales, privind camera copilului. Camera copilului suporta la fel de bine opere de arta, mobilier stil si tablouri sofisticate ca orice alta camera din casa. Ba chiar acest lucru is pune amprenta pozitiv asupra copiilor, mult mai mult decit ramele bicolore de plastic si desenele simplute provenite din desenele animate. Asta e difernta intre a educa si a face placerile copiilor. Probabil ca voi supara citeva mamici cu opinia mea, insa este un fapt constatat de mine chiar in familia mea, destul de numeroasa.
Alte goblenuri nu doar ca sint produse de serie, dar sint si mai putin reusite, goblenuri pentru care nu este cazul sa se faca efortul unei rame valoroase. Ele au doar valoare sentimentala. Unii cos asa ceva toata viata, din varii motive, nu intru in amanunte. Avem la "Asa nu!" o multime de exemple.
Ramin unicatele, cele care intr-adevar necesita o inramare unicat. Pentru acestea multi dintre noi economisesc bani si acesta este motivul pentru care veti vedea prin galerii multe goblenuri exceptionale care stau deocamdata intr-un sertar, asteptind rama potrivita. E o inertie care impiedica pe multi sa-si ia inima in dinti si macar sa intrebe de pret. Eu de pilda mi-as dori sa vad si la noi experimente, ca al dumneavoastra, rame mai fanteziste si mai curajoase, la un pret cit de cit accesibil.
In lipsa acestor experimente, goblenurile se inrameaza cu ce ne sta la dispozitie in orasul de resedinta, daca dorim ca totusi sa le vedem afisate mai inainte de a putrezi prin sertar. Asta nu inseamna ca un goblen deja inramat nu isi poate shimba haina daca apare o oferta mai potrivita.

O alta neintelegere curenta privind goblenul este asupra valorii sentimentale pe care o are. Intr-un goblen se investesc mult mai multe ore de munca decit in majoritatea altor arte sau mestesuguri. Stiti ca DaVinci a avut un tablou la care a lucrat toata viata si pe care nu l-a vindut niciodata. Cam asa sintem noi cu goblenurile. Investitia sentimentala, paralel cu evidenta faptului ca pretul nu pleteste munca, fac dintr-un goblen mai degraba un obiect de familie decit o marfa. Goblenul la ora actuala este de cele mai multe ori destinat uzului propriu, incepind de la alegerea modelului pina la inramare. Sint bineinteles si goblenuri destinate vinzarii, si persoane care cos la comanda, au motivele lor si sint de apreciat si respectat. Dar sa nu credeti ca printre picaturi nu lucreaza si pentru sufletul lor. Un goblen, chiar vindut, e inca legat de creatorul lui.
Iar pretul de vinzare, cum spuneti dumneavoastra ca nu e platita munca, ea nu e platita oricum. Unii o inteleg si o platesc mai bine, altii nu si deci nu sint dispusi sa dea pretul corect. Insa cine are cu adevarat nevoie de bani, le vinde oricum, insa cunosc multe persoane care nu se scalda in bani, insa nu se pot desparti de goblenuri. Deci nu, nu saracia e scuza pentru pastrarea unui goblen in colectia privata a creatorului si nici pentru inramarea cu rame comerciale. Nu stiu de unde ati primit aceste idei preconcepute, nu cred ca vin de la dumneavoastra, oricum, nu sint corecte. Poate a incercat cineva sa negocieze pretul cu dumneavoastra si le-a folosit drept scuza?

In ce ma priveste am facut si greseli de inramare. Unul din goblenurile mele se pare ca e destinat unor inramari gresite. Acum de pilda are un pass oarecum asortat, insa o rama complet nepotrivita. Si ca sa si zimbim un pic, sa stiti ca e singurul pe care il am pe perete la ora asta, inca nu le-am gasit locul celorlalte de cind m-am mutat  Trebuie ori sa redecorez casa, ori sa schimb ramele, si prefer prima varianta. Nu am avut ca scuza pentru inramarea nepotrivita lipsa banilor, ci lipsa ramelor si a unui atelier de inramare unde sa aiba macar rabdare sa afle ce vreau eu. Nepriceperea ucenicilor de acolo, care au pus 5 mm in plus la pass-ul de dedesubt. Propria mea nepricepere. Modelul care necesita o rama tip foto mai degraba decit una aurita, dar din pacate am aflat asta dupa ce am pus rama cu ceva auriu pe ea  Habar nu aveam de existenta atelierului dumneavoastra la acea data. Citi stiu de dumneavoastra din cei care si-ar permite sa va plateasca munca?

Am mai observat ceva. Daca sint multe tablouri sau goblenuri, sau acuarele, afisate impreuna, rama creste in importanta. Nu mai este necesara asortarea ramelor intre ele si nici cu peretele sau incaperea ci ele se sustin reciproc. La inceput credeam ca e bine sa ai in casa toate tablourile cu aceleasi rame, acum cind am umplut peretii imi dau seama ca e o mare greseala. Abia cind sint multe rama incepe sa individualizeze fiecare tablou in parte.

Sa stiti ca nu sint foarte mari sperante privind schimabarea obiceiurilor asa curind. Mai intii trebuie ca goblenistul sa afle ca se poate si altceva, apoi trebuie sa digere cum arata acel altceva si abia apoi sa isi imagineze ca se poate si pentru el asa ceva. Din pacate, nu ma refer la membrii forumului. Noi sintem o minoritate fata de miile de goblenisti din Romania. Ori ei sint marginalizati si respinsi chiar de multe ateliere de inramare.

Eu as mai adauga ceva la ce s-a scris, mai ales la ce a scris Irina.
S-a spus ca multe nu vrem sa vindem goblenurile...poate e gresit. Multe dintre noi (inclusiv eu), care ar vrea sa le vinda, dar gasesti foarte greu cumparatori care sa iti ofere un pret cit de cit acceptabil.

Eu, sincer, mi-ar placea sa le vind, mi-ar fi greu sa ma despart de ele, dar stiu ca ar merge intr-un loc unde e admirat si apreciat. Dar din pacate e prea greu sa gasesti cumparatori.

Ma bucur sa vad ca am starnit-o pe Irina la scris. Pana acum credeam ca doar eu produceam postari lungi din dorinta de a spune mai multe si a explica mai limpede lucrurile.

Revenind la inramari, eu nu critic o persoana, un grup sau o indeletnicire anume si de aceea nu trebuiie sa va simtiti ofensate de sinceritatea unora dintre remarcile mele. Sunt pe deplin constient ca in Romania ramele sunt produsele superficiale ale unor ateliere comerciale grabite sa vanda doar ceea ce au aprovizionat (si pot cumpara ieftin si vinde scump), nu sa caute si sa produca rama aceea care chiar lipseste goblenului adus la inramat. Asta e mentalitate de aprozaragiu: ce vedeti, asta vindem! Si, bineinteles, vedeti foarte putine, asa cum v-ati dat deja seama, iar "lucratorul comercial" se burzuluieste daca va aratati nehotrarate sau nemultumite.
E nu am pretentia ca doamnele care goblenesc sa stie si cum trebuie inramate lucrarile lor. Dar ce te faci cand nici ramarii nu stiu lucrul asta si sunt interesati sa-ti vanda doar ceea ce se intampla sa aiba atunci la dispozitie?
Adevarul este ca va indeletniciti cu o arta straveche, multiuseculara pe care insa o inramati in ramele de serie ale secolului XXI iar rezultatul este sinistru. E ca si cum o doamna imbracata in rochie lunga de seara si-ar trage opinci in piciooare si o caciula latoasa pe cap!! Faptul ca reproduceti lucrari clasice dupa diagrame, cu ate speciale si multa truda inseamna ca REPRODUCETI O ARTA VECHE, medievala pe care o impachetati si o prezentati in "pungi de supermarket". Desigur ca multe goblenuri n-au valoare deosebita fiind de fapt simple exercitii facute in scopul calmarii nervilor sau al cizelarii unor aptitudini. Nu despre acele goblenuri vorbesc eu. Ele pot fi inramate oricum si oricat de ieftin, nu conteaza, pentru ca oricum nu vor avea niciodata de trecut examene de autenticitate sau de calitate si valoare artistica iar in afara de autorul lor nimeni nu le va pretui cu adevarat decat poate pentru faptul ca au fost atinse de mainile mamei. Dar un goblen de calitate se cere terminat in aceeasi nota pentru a nu-l devaloriza cu tot dinadinsul. Si o rama speciala nu trebuie sa fie neaparat de epoca sau neaparat foarte scumpa, ceea ce nu insemna ca exista si rame special facute ieftine. Dar asa cum nu va propuneti pantofi de morti la o tinuta de revelion, nici in privinta ramelor nu ar trebui sa aveti asteptari de preturi mici cum nu aveti asteptari de acest genm nici in privinta goblenelor cusute de dvs.
Si in final mi-as dori sa inlatur impresia gresita ca o inramare buna, de calitate, inseamna neaparat o rama grea, incarcata. Calitatea muzeala a ramelor se refera la calitatea si frumusetea lor, nu la aspectul lor de epoca. Iata mai jos doua exemple de inramare "inainte (prost) si dupa (bine)". Rama a doua e mult mai delicata, eleganta si clasica prin gust si proportii, prin nota de "special creata pentru aceasta lucrare". Avem aici o inramare de calitate muzeala. Tabloul asta va ramane inramat astfel. Asta nu e o inramare "la moda" sau facuta dupa culoarea mobilei din jur.

Domnule Rosca, vin si eu cu o intrebare off topic. Pe vremuri scolile de arta, avind ca lider un artist aceptat de toti elevii ca maestru, erau pepiniere de viitoare talente. Multi pictori renumiti si-au facut ucenicia amestecind culori pe linga alti pictori mari la acea vreme. Pe urma artistii au tot continuat sa se adune in cluburi mai mult sau mai putin private, mai mult sau mai putin boeme. Au discutat si au evoluat impreuna, desi fiecare pe calea pe care i-a dat-o Dumnezeu.
La noi artistii nu prea mai practica acest bun obicei dupa disparitia comunistei Uniuni a Artistilor Plastici. Ce exista azi e la fel de comercial ca si expozitia de la TIBCO a asociatiei goblenistilor, asociatii care iti da "hirtia" la mina ca sa poti sa fii artist, o hirtie fara de care anumite domenii nu iti cumpara si nu iti vind lucrarile, de parca hirtia te-ar inzestra si cu talent. Restaurantele si Vama Veche nu mai sint ce-au fost... fara sa mai vorbim de invidiile mai mult sau mai putin declarate intre epigoni.

Si "ramarii" sint tot artisti, conectati stris cu pictura si poate si cu alte arte. Daca nu infiintati o scoala de unde sa descoperiti eventuale talente care sa creasca pe linga dumneavoastra, v-ati gindit cumva la perpetuarea artei care subzista la ora actuala prin dumneavoastra?

Foarte reusita si aceasta inramare !

Va admir creatiile de multa vreme , v-am citit si recitit pe forumuri si pe blog dar , sincer va spun aveti un stil de a "critica" atat de caustic incat de cate ori am vrut sa va abordez pentru o posibila inramare m-am simtit ca un elev ce-si prezinta compunerea in fata profesorului si nu poate inca aprecia daca lucrarea sa merita zece cu felicitari sau poate fi cocolosita si aruncata la gunoi in fata celorlalti copii .
Cos goblen din pura placere dar fac asta incercand de fiecare data sa obtin maxim . Nu vand goblenuri pentru ca un calcul elementar imi arata ca programul pe care pot sa-l fac intr-o saptamana valoreaza pe piata mult mai mult decat goblenul pe care l-am migalit in zece luni . In acelasi timp programul pe care incasez banii suficienti sa traiesc cu familia o luna intreaga il uit dupa o saptamana dar goblenul pe care n-as incasa nici cat sa umplu caruciorul de doua ori la supermarket imi umezeste ochii de cate ori trec prin dreptul lui , de cate ori observ vreun vizitator mut de admiratie in fata lui .
Am de aceea un profund respect pentru cei care adauga un plus de valoare tablourilor noastre adica ramarilor . Dar , avand norocul ca orasul nostru sa aibe un ramar extrem de "saritor" in ce priveste ideile care ar putea sa aduca un plus modelului cusut nu am simtit nevoia sa apelez inca la serviciile centrului dumneavoastra din Craiova , desi n-ar fi prea departe de locul in care stau .
M-ar bucura insa intr-un ipotetic viitor sa stiu ca pot apela si la sugestiile dumneavoastra . As vrea foarte mult sa stiu daca v-ar interesa sa produceti rame nu neaparat pentru a atrage atentia unui eventual cumparator ci rame care sa-mi puna mai degraba goblenul in valoare asa cum rama de mai sus chiar pune in valoare tabloul "mazgalit" aparent pe-o hartie comuna .
Sper sa gasiti cat mai multi doritori / doritoare de inramari profesionale dar , sincer , segmentul de piata pe care ar trebui sa-l "atacati" dupa mine ar trebui sa fie cel al cumparatorilor de arta nu al creatorilor ei .

Irina,

Scoala aia de rame ar necesita cursuri practice intr-un atelier dotat precum cel pe care-l am eu in Craiova. Daca as putea aduce elevii sau studentii in Craiva pentru cursuri... dar mi-e greu sa vad un iesean stand mai mult de cateva zile in Craiova pentru niste cursuri intensive iar aia ar fi abia o picatura intr-0 galeata cu apa. As putea crea niste webinare (cursuri online)... sau as putea realiza niste dvd-uri.. In fine, niciuna dintre aceste s0lutii nu pare perfeca

Lili,

Eu nu sunt in masura sa critic g0blenul, ci rama sau inramarea. R0lul meu este sa "imbrac" lucrarile val0r0ase astfel incat ele sa p0ata iesi in lume si sa nu se simta ca niste Cenusarese. Eu pledez pentru sansa g0blenuril0r bune de a fi admirate, frum0ase si vandabile, tot asa cum p0fesorii pledeaza pe langa parinti pentru a-si da copiii la anumite scoli daca au convingerea ca altfel s-ar pierde un mare talent.

Iata ca de nevoie revin in acest subiect cu o problema on topic de aceasta data.
Daca tot e vorba de goblenul si rama lui, am inramat recent doua goblenuri si deja regret gestul. Mai precis, m-am lasat in seama altcuiva pentru inramare, si a ales ceva de genul "alta data nu mai cere" - pe scurt, daca spun rama de plastic, spun tot, daca intru in amanunte deja imi pierd buna dispozitie pe ziua de azi.
Asa ca se ridica pentru mine o problema arzatoare la ordinea zilei.
Am tot discutat despre rame de calitate muzeala, rame unicat, aurite sau cu alte infrumusetari valoroase.
Ce facem insa cu segmentul de populatie de care vorbeam mai sus? Adica goblenurile decorative, pentru sufletul si interiorul nostru personal, care ar fi minimalizate intr-o rama stil roroco, dar care ni se par suficient de reusite si de aproape de original, sau ma rog, dau o impresie suficient de buna de pictura cu acul, pentru a merita o rama unica, creata pentru ele, insa mai lejera, rustica de pilda, lemn natur sau patinat, cu arabescuri chinezesti, sau cu inscriptii, pe scurt, o haina croita pentru ele. Ce facem cu ele, cine ni le inrameaza?
Nu stiu, poate pare un gen minor, dar este acelasi lucru - cum intr-o statie de metrou se potrivesc mozaicurile, iar intr-un conac vrem tapiserii pe pereti, asa sint si goblenul ca si pictura, cu mai multe destinatii si fiecare cere si rame potrivite.

Si chiar e o problema conexa cu problema trecerii mai departe a artei-mestesug a dumneavoastra. Vedeti, si producerea de rame este ca si goblenul - tare usor trece de la arta la mestesug in miini nepotrivite. Si pentru ca ati ridicat problema scolii-atelier, ma gindeam ca elevii cei mai potriviti v-ar fi studentii la arte frumoase. Sculptorii, de pilda. Mestesugarii care inca mai sculpteaza linguri de lemn si altele asemenea. Poate fotografi sau ateliere care colaboreaza cu arhitecti si designeri de interioare. Si cred ca exista si diletanti cu suficient interes in a invata ceva de acest gen. Dar in principal cred ca ar trebui ca de rame sa se ocupe cineva in masura sa vada arta cu un ochi format. Intr-un fel alege rama cineva care stie cum si-a inramat picturile Grigorescu si altfel cineva care nici n-a auzit de el si nu recunoaste reproducerea ce-i sta in fata.
Poate chiar ar fi nevoie ca omul care sta in fata clientului sa fie calificat, iar angajatii sa execute, habar nu am care este tehnica de lucru, dar presupun ca se poate face ceva deosebit si cu rame standard, combinatii de rama in rama, ornamente adaugate, am vazut o mie si una de variante.
Nu stiu de ce insist, cumva imi pare rau vazind in jurul meu ca in familii in care s-a cusut enorm nu mai vrea nimeni sa mai invete sa coasa si obiectele de arta se arunca prin poduri in necunostinta de cauza. Bunicul meu, de pilda, a sculptat mobila si catapetesme de biserici, din pacate nici un fiu nu-i urmeaza. Comunismul a intrerupt atit de brusc traditiid e generatii, incit ele au ajuns sa fie reinvatate in cu totul alte femilii si chiar pe alte meleaguri si mi se pare foarte trist.

Revenind la problema mea, cine acopera segmentul meu de piata la ora actuala? Cine imi inrameaza si mie goblenurile, stil decorativ, ne-banal si fara prea mult aur ca sa nu stricam orzul pe giste?

Ultima editare efectuata de catre Irina in Mier Oct 02, 2013 10:42 pm, editata de 1 ori

Mare problema inramatul...asa e e, un segment de piata unde nu prea avem de ales.
De asta tare ma incanta de cate ori gasesc inspiratia de a lucra ceva care nu are nevoie de inramat.
Cursuri online, eu nu as merge niciodata sa inramez la cineva care a invatat sa-si faca meseria in felul asta. Si noi am invatat sa coasem multe chestiute online, dar invatam pe bani nostri, nici intr-un caz a vre-o unui client.
Daca ati organiza cursuri intensive, ceva doritori tot apar. Se organizeaza la sfarsitul saptamani cursuri pentru pasionati de fotografie..de ce nu ar prezenta interes si pentru a inrama artistic un goblen..probabil ma repet, dar inca nu e asa ceva, evident utilizand profilele gata facute.
Cu siguranta modelele de serie nu merita rame unicat..clar ca e o cheltuiala mult prea mare si fara sens. Daca stam si analizam..la multe din kiturile USA ramele, sugestia de a fi inramate potrivit, nu e nici macar din lemn..si ei sunt mult mai inainte decat noi, e rama de plastic..

Si pinza e Aida 14  Dar daca schimbi pinza, unele fire si gasesti o rama, o piesa de mobilier valoroasa, sau un capac de cutie potrivit, ai in fata un cu totul alt produs...

Da, chiar am observat ca fac economie la materialele din kituri.
Cred ca ai prezenta Eleganta Victoriana, unde am folosit ce era in kit..la inramat, nu am stiut sa-i spun doamnei sa nu-l chasereze, asa imi aminntesc ca imi zicea operatiunea de intindere lipire a panzei, sa ramana dreapta in timp...surpriza..mi sau topit margelele..asa ca ..ce sa mai zic. Bine era un model pe care am experimentat si eu..dar totusi, daca nu mi se topeau margelele era mai bine. Sau transformat in paiete ))

Margelelele erau din plastic, nu din sticla? N-am stiut, extraordinar! Si cita munca la doamna cu palarie, ce frumusete iesise!  Eu cred ca a fost in principal greseala celui care s-a ocupat de inramat. Vezi, noi calcam pinza dupa spalat, cu grija, incit sa nu mai fie nevoie de acea operatiune, mai ales ca pe la noi nu prea o face nimeni. La atelierul din Constanta este singurul loc unde mi s-a spus ca fac asa ceva, dar si aceia, trimiteau la Oradea. Insa modelele mele mici si deja calcate, precum cosuletul de la Permin, ma indoiesc tare mult sa fi ajuns asa departe  
Dar uite ca tot la vorba mea ajungi, trebuie sa fie cineva care sa se si priceapa un pic la materiale, sa stie ce e permis si ce nu sa faca unui goblen.

Am gasit si un exemplu ca sa te contrazic, sa-ti arat ca un model de serie are chiar foarte mare nevoie de o rama unica. Uite aici un model Jardin Prive, gratuit. In galeria lor apare in nenumarate variante, din care doar citeva au reusit o combinatie model+culori+montaj cu adevarat placuta. Majoritatea te fac sa spui ca modelul e slabut in cel mai bun caz.
Modelul este luat de aici: http://www.jardinprive.com/index.php?page=gratuit
Iata ce poate face o rama unicat pentru un model banal:

Si inca o inramare deosebita a unui model minuscul, pe care am gasit-o pe http://www.moisophie.com/



Cred ca n-ar fi greu de facut asa ceva din scindura si vopsea, dar ce te faci cu restul amanuntelor, trebuie sa ai ideea la inceput, apoi sa treci la realizare - si oricum, realizarea mea dupa ureche nu va semana cu una profesionala. Unde tai eu in unghi de de 45 de grade si cum fac imbinarea perfecta a colturilor?

Iar la unele broderii trebuie dat relief, adaugind ceva umplutura sub cusatura.

Desi tehnica elementara le lipseste atelierelor noastre de inramat, de multe ori le lipseste si fantezia, ei neavind ocazia sa vada si altceva decit ce au invatat de la furnizorii de echipamente pentru taiat si asamblat, adica tehnici elementare pentru inramare foto - taiat baghetele de rama, lipit sau capsat, taiat pass, taiat geam, taiat placaj pentru dos. De aici, e o nebuloasa pentru ei, intinsul pinzei, prinderea ei pe suportul rigid, finisarea, difera de la caz la caz dupa priceperea fiecaruia, unii cu silicon, altii capseaza, insa oricum ar fi, nu ies din tiparul ramei patrate sau dreptunghiulare, cu sau fara pass, cel mult cu 2 pass-uri si chiar 2 pass-uri reprezinta prea mult pentru majoritatea atelierelor. Chiar si inramarea tablourilor in ulei este dificila pentru multi, cit despre acuarela sau desene, nu indraznesc sa le duc pe ale mele la inramat, vazind cum sint decupate "la singe" si lipite peste o bucata de hirtie cu pretentii de passepartout. Nu pot sa cer si contururi desenate artistic in penita sau pass din pinza, deja astea sint vise... Iar eu degeba stiu ce vreau daca nu ma pricep sa fac singura.

Doamnelor,

Inramarea este o ocupatie care se face oarecum dupa ureche, ramarii invatandu-si meseria pe furate si pe banii ...pacientilor lor. Inramarea este singura ocupatie banoasa si respectabila pentru care nu e nevoie de nici o scoala, diploma sau licenta. In America (pe care o cunosc bine) atelierele serioase sunt deservite de oameni cu pregatire artistica. Inaramarea ca afacere atrage acolo multi absolventi de cursuri medii sau superioare de arta. Dar nici macar in America nu este nevoie sa-ti certifici priceperea si aptitudinile de rameur. Primul client care iti trece pragul, te crede specialist in bransa ramelor si te plateste te-a incoronat ramar profesionist. Dupa un numar de astfel de clienti ajungi sa crezi ca ai un har al inramarii si te avanti in domeniu, uitand ca de fapt nu ai nici o calificare. Norocul ramarilor e acela ca inca si mai nesiguri si vocali decat ei insisi sunt clientii lor, cei care-i anunta din pragul usii ca nu se pricep si ca s-ar multumi cu ceva frumos si ...i e f t i n. E ca si cum ai spune cuiva ca esti surd, orb si lipsit de simt tactil dar ai un pumn de bani in buzunarul stang al hainei si ai incredere sa ti-i numere el.

Cat priveste solutia inramarilor de calitate, ea exista si nu trebuie reinventata, ci doar aplicata si la noi. Din pacate ramarii din Romania refuza sa o aplice din comoditate si pentru ca au o clientela docila si ignoranta iar concurenta nu le ameninta exista. Un ramar bun va sugereaza diverse inramari cu ajutorul a MII de mostre de rame si pass-uri. Unele dintre aceste mostre au fost primite gratuit, pentru altele a platit. Mostrele ramelor de calitate costa multisor, dar fara ele nu pot fi oferite solutii originale, solutii deosebite sau solutii istorice de inramare. Fara aceste mostre clientul nici macar nu afla ca exista si altfel de rame decat cele de calitate inferioara pe care ramarul le poate incropi el insusi, in camera din dos, din metraje prefinisate. Ramarii romani se inconjoara doar de mostrele cele mai proaste, adica cele care le sunt oferite gratuit sau pe care le pot incropi singuri, din resturi de metraje. Aici pana si galeriile de arta si casele de licitatii inrameaza sistematic lucrari foarte valoroase in baghete prefinisate, la ramarul lor favorit din coltul strazii. Dintr-un motiv sau altul, nici macar elita colectionarilor de arta nu solicita
inramari superioare. Si atunci cum sa gasiti rame deosebite sau doar potrivite pentru goblenurile voastre cand treaba ramarilor merge unsa si asa, din moment ce pana si tablourile de patrimoniu sunt inramate in rame de oglinzi...?!

De peste douazeci de ani livrez lunar, din Craiova, zeci si sute de rame de care americanii au nevoie si nu le gasesc in tara lor la calitatea sau pretul meu. Cele mai multre dintre rame sunt rame relativ simple, de conceptie, realizate la comanda pentru un tablou anume. Nu se intampla des sa mi se ceara un Ludovic al XIV-lea sau Imperial Francez. Dar foarte des mi se cere sa schimb culoarea unui detaliu sau altuia, sa maresc sau sa micsorez ceva, sa adaug ori sa elimin anumite elemente din constructia ramelor mele tocmai pentru a le face perfecte in asociere cu tablourile, goblenurile, acuarelele, fotografiile sau desenele de inramat. Inutil sa va zic ca pana astazi niciun ramar din Romania nu a avut vreo problema pe care sa n-o poata rezolva cu ajutorul metrajelor lui. Stiu asta pentru ca n-am fost niciodata solicitat de vre-unul dintre ei sa-l ajut cu vreo rama ovala sau intr-un stil istoric anume. Ori de la oamenii astia asteptati dvs. solutii inedite de inramare?!

Retineti ce va zic. Eu sunt un exemplu viu ca fara cerere locala (cumparatori) ofertra superioara nu inseamna nimic. Voi, consumatorii trebuie sa va emancipati, sa doriti si sa cereti insistent ceva mai bun inainte de a vi se oferi o parte oarecare din ceea ce aveti nevoie. Ramarul nu-si va complica viata si nu va incerca sa va educe sa doriti ceva ce el nici nu are inca de vanzare si ii este greu sa afle cum si de unde ar putea face rost. O piata in care cumparatorii astepata docili sa li se ofere si altceva mai bun este o piata inapoiata si nesofisticata. Cu timpul lucrurile se vor schimba incetul cu incetul. Intrebarea este: aveti rabdare inca 10-15 sau 20 de ani? Tupeul (in sensul bun) clientului vine intotdeauna impreuna cu marimea veniturilor care, stim, sunt modeste. Tocmai de aceea, n-ar trebui sa coaseti doar din placere, ca hobby, decat daca aveti existenta asigurata si va puteti permite lucrul asta. Tocmai pentru ca nu va prisosesc banii si nu va permiteti sa inramati cum se cuvine nici macar goblenurile de inima pe care le coaseti, trebuie sa cautati cai de a face din hobby-ul dvs o sursa de venituri suplimentare. In fond un goblen vandut bine va va permite sa coaseti sau sa inramati alte goblenuri. Simplu! Si atunci trebuie sa aflati ce si cum se vinde bine in zona goblenurilor si sa procedati in consecinta pentru a vinde si voi, fie si sporadic, la fel de bine. Nu stiu cat de bine coase d-na Elena Zidaru, si nici nu e treaba mea sa stiu sau sa apreciez. Ea insa se prezinta si se vinde pe sine si goblenele dumneaei foarte bine. Asta este ceea ce m-a atras si pe mine la dansa si rezultatul s-a vazut. Nu stiu cate goblenuri a vandut efectiv, si nu e treaba mea. Ideea e ca precis a vandut mai mult decat cineva care nici nu incearca sa vanda sau o face in cele mai ezitante si diluate moduri cu putinta. V-as sugera sa cautati modele de succes, sa le urmariti, sa le descifrati si sa le copiati. Daca copiati succesul, succes este si ceea ce veti dobandi.

Cita dreptate aveti in legatura cu educarea clientului. Pacat ca multi nu scot nasul niciodata dincolo de propria bucatarie si nu pot prin urmare face o comparatie intre infinitele posibilitati de inramare si ce le ofera atelierul de rame din colt. Noi aici in forum ne-am lovit de multe ori de problema ramelor si am ajuns chiar la solutii precum inramarea acasa, din disperarea de a nu gasi ce ne place, sau din frica de a mai da pe mina cuiva un goblen la care tinem si care se poate strica iremediabil in citeva minute, la inramare.

Un lucru insa ma doare sa regasesc la dumneavoastra, anume cliseul "sintem romani, deci sintem saraci, iar pentru ca sintem romani si saraci, trebuie sa vindem cite ceva din casa pentru a ne permite cite un lucru mai de calitate". Sa stiti ca nu este asa. E drept ca un procent mare de populatie nu are venituri prea mari, insa romanul are o demnitate mai mare decit se crede, cu toate ca ii place sa se auto-compatimeasca. Noi nu am ajuns si nu cred ca vom ajunge precum am vazut la englezi, sa-si re-vinda revistele cumparate, pagina cu pagina, pe e-bay. Poate si ei isi fura caciula singuri, spunind ca e o afacere. Eu cred ca e disperare sau bisnita, iar noi n-am ajuns pina acolo.

Eu m-am lovit de o problema inversa: cind m-am mutat si acum, cind am reorganizat casa, am vrut sa dau lucruri de pomana si n-am gasit pe nimeni care sa aiba nevoie de ele. Fie aveau deja de toate, fie erau prea mindri ca sa accepte sa primeasca ceva gratis, chiar daca erau practic lucruri noi.

Eu nu-mi pot vine lucrarile. Am nevoie de bani, cred ca fiecare are nevoie de mai multi bani, insa nu pot sa instrainez ce am lucrat. Nu stiu daca as avea clienti, insa chiar nu conteaza acest lucru. Eu nu pot lucra de 2 ori acelasi lucru, iar in fiecare model mi-am lasat un pic de suflet. Sint modele alaturi de care am petrecut zile de la 8 dimineata pina la 12 noaptea si zi de zi cind ma intorc seara de la serviciu. Sint copiii mei si nu-mi pot vinde copiii.
Nu condamn pe cei care fac lucrul acesta, departe de mine acest gind, insa nu inteleg de ce D-na Zidaru trebuie sa fie pentru noi toti un model. Poate fi un model pentru cei care doresc sa-si vinda lucrarile, pentru mine este un model doar din punctul de vedere al complexitatii a ceea ce lucreaza, insa doar atit.

Citesc cu mult interes postarile. Irina draga sunt intr-u totul de acord cu tine. Sunt remarci de un deosebit bun simt.

Si eu sunt de acord cu Irina. Nu stiu ce ai vazut pe ebay, dar vad aici unde locuiesc, nu se ajung cu bani de la o luna la alta...asa ca ultima lor grija sunt goblenele sau mai mult ramele.

Irina, cred ca m-ai inteles gresit. Nu e vorba ca romanul trebuie sa vanda ceva din casa  ca sa traiasca, ci ca trebuie sa se vanda pe el bine, adica sa-si vanda munca si priceperea sau talentul lui. Poate nivelul nostru de trai, statistic vorbind mai scazut decat in restul Europei, are ceva de a face si cu risipirea timpului si voluntariatul romanilor. A (ne) darui munca noastra (sub forma goblenurilor sau ramelor, de exemplu) ori a voluntaria munca noastra in chip de ajutor prietenesc "ca intre vecini" este o cale sigura de a ne subevalua munca, talentul si expertiza pana la anulare si asta nu ramane fara urmari statistice in indicii nivelului de trai. Dar nu vreau sa dezvolt subiectul acesta pe un forum neeconomic, asa ca ma opresc aici.
Totusi, a vinde produsele muncii proprii nu-i de ocara sau de rusine. Cineva care coase mult si o face bine  ar trebui sa poata scoate si un ban din truda lui. In fond frumusetea si utilitatea sociala a muncii fiecaruia dintre noi se verifica doar prin pretul platit de altii pentru achizitionarea celor iesite din mainile noastre. Ceea ce faci cu truda multa si pastrtezi pentru tine in numele frumosului sau decorarii casei se cheama risipa sau "tichie de margaritar" (atunci cand casa ar avea poate nevoie de caldura, , lumina, zugraveala, mobila noua, termopane, izolare termica iar copiii ar avea nevoie si ei de mese sanatoase si regulate, de haine noi si un laptop performant iar tu insati n-ai mai avut un concediu de ani de zile si nici bani sa-ti tratezi bolile). Daca ai de toate si cosul zilnic nu este o preocupare, atunci poti face ce vrei cu timpul tau liber.
A trai in nevoie si a nu face ceva sa scapi de nevoi este iresponsabil. Observati ca n-am scris nicaieri ca ar trebui sa nu mai coaseti ci, dimpotriva, ca ar trebui sa faceti ceea ce va place si sa mai scoateti si un ban din asta, repet, mai ales daca nu traiti in huzur.

Adevarul e ca e al dracului de greu sa faci ceea ce-ti place si sa mai si traiesti bine din asta. Cine reuseste s-o faca este un norocos sau un supertalent norocos care stie sa se autopromoveze si sa se vanda bine. A te ascunde in casa de ochii lumii sau a pastra pentru sine toate produsele muncii tale nu ajuta deloc. Saracia proverbiala a artistilor este legata de faptul ca ei muncesc (si muncesc mult) facand doar lucruri care le plac lor, in dispret total fata de ceea ce ar place si altora. Ei nu stiu sa sondeze cererea, sa se adapteze ei si de aceea precaritatea existentei lor este asigurata. Putinii artisti in viata care se vand bine stiu sa se vanda, adica sa se desparta de lucrarile lor pentru suma potrivita.

In alta ordine de idei, am folosit-o pe dna Zidaru ca exemplu in sublinierea unor idei pe care incercam sa vi le creionez. Nu mi-am permis sa v-o impun sau sa v-o prezint drept un model. Fiecare e liber sa-si aleaga ce model sau mentor doreste. Dar nu stiu daca v-ati gandit vre-odatra ca oamenii de succes pe care-i vedem nu sunt doar norocosi, ci si talentati si harnici si ca si-au luat modele bune in viata si mentori de mare calitate.

Am remarcat adversitatea usor superioara cu care e privita dn-a Zidaru de alte gobleniste. Eu nu sunt goblenist dar pana si pe mine m-a cucerit felul in care ea isi promoveaza munca si talentul, faptul ca participa la diverse expozitii, vorbeste despre goblen si educa lumea atunci cand are ocazia, prin presa, la radio si TV. Femeia asta nu asteapta sa fie descoperita intr-o casa din Piatra Neamt, ea provoaca intalniri si vaneaza situatii, oameni si oportunitati. Si tine la pret, nu se prostitueaza muncind bine si mult pentru un fishic, ceea ce se traduce intotdeauna prin constiinta valorii de sine si a valorii lucrarilor realizate. Are o prezenta foarte consistenta pe internet si face peste tot o propaganda minunata artei goblenului. Cu totii profitam direct sau indirect de valurile pe care le face aceasta luptatoare si adevarul este ca avem nevoie de cat mai multe m-me Zidaru. Eu gasesc toate astea de admirat.

Va reamintesc doua sentinte intelepte:
1) Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga in desaga
2) Ajuta-te singur ca sa fii ajutat.
Nimeni nu a intrebat cat a costat rama de la goblenul d-nei Zidaru si cum de a putut d-neaei obtine o asemenea rama, desi asta era o intrebare al carui raspuns merita toata truda si nesomnul dumneavoastra. Ati privit si analizat tehnic pasii facuti de d-na Zidaru, desi era mai important, cred eu, sa observati unde au dus-o pasii aceia. E foarte important si util tot ceea ce faceti dvs. aici, dar este doar in interesul promovarii artei goblenului si a fiecareia dintre voi sa remarcati si ceea ce fac altii din afara acestui forum, inclusiv dna Zidaru, in aria goblenului, sau dl Rosca in domeniul ramelor, domeniu adiacent goblenului.

Sa-mi fie cu iertare, dar nu imi amintesc sa fi vazut in vre-o revista de profil, numele acestei doamne.
Curios ca nu e activa in a colabora cu revistele de lucru manual. Posibil sa fie si sa nu stiu. Asa ar deveni mult mai cunoscuta in randurile noastre cu ce face.
Nici nu cred ca sunt in randurile noastre gobleniste care se iluzioneaza ca o sa-si plateasca facturile din goblenat. Pe cat posibil e la nivel amatorial, sau o sursa de venit extra, dar atat de extra incat nici nu prea intra in calcul.
Cu cea mai mare convingere cred ca o piata care sa fie interesata de achizitia unor astfel de produse e pe cat de rara pe atat de inexistenta. Nu am inventat noi cusuturile, daca prezentau un interes atat de mare, isi faceau pana acum un loc pe piata. Lucrul manual da, da nu neaparat goblene si nu vad pe nimeni dispus sa investeasca mai mult de cateva sute de euro in achizitionarea unui goblen, sau alt articol lucrat manual.
E multa confuzie creata in jurul goblenelor, cu singuri beneficiarii sunt firmele care produc materialele pe care le folosim. O sursa de "risipa" nu de castig.

Probabil ca o cautare pe Google sau You Tube ar risipi confuziile. Eu postez pe doua forumuri dedicate goblenului si nu mi-a facut impresia ca este necunoscuta pe acolo. Eu sunt mai greu de recunoscut desi am doar un frate iar el nu face rame...

Doamna Zidaru este cunoscuta, pentru ca se foloseste de Asociatia dumneaei ca sa-si faca reclama personala, pe banii  membrilor carora le vinde vise. Chiar si dumneavoastra vorbiti despre dinsa ca fiind prezenta peste tot, dar aveti idee ca de fapt reprezinta o asociatie, in care nu se stie cine mai este membru? Iar cit priveste educarea poporului, sa-mi fie cu iertare, tot ce am vazut este lauda de sine. De aceea pentru mine este un anti-model. In rest, poate sa traiasca asa cum doreste domnia sa, nu ma priveste.

Cit priveste cliseul saraciei, tot in el v-ati cantonat. Nu sint impotriva vinzarii, insa daca citeati celalalt articol al meu, ati fi inteles poate ca la ora actuala, asa cum spune si Mary, nu exista o piata corecta si evaluarea in bani este data mai mult de renumele persoanei, pentru care se lupta si doamna pe care ne-o dati exemplu. Da, domnia sa este un exemplu din punctul asta de vedere, este Th Kinkade al goblenului. Traieste din reclama pe care si-o face. In rest, din cauza rasturnarii actuale a sistemului de valori, manufactura Gobelin ar muri azi de foame.
Nu am nimic impotriva vinzarii, insa in nici un caz de saracie. Acesta este un mod pur si simplu deranjant de a adresa problema. Vinzarea este o afacere, oricum ai privi-o. Unii oameni fac afaceri si se pricep la ele, altii nu fac sau nu se pricep si ar fi cu siguranta pacaliti. Iar faptul ca se vinde bine tot ce e kitsch si prost ce e arta, pe mine ma dezgusta.

Prin asta nu trebuie sa se inteleaga ca refuz vinzarea ca idee. Cei care vor sa faca bani din asta si se pricep, trebuie insa obligatoriu sa devina comercianti si profesionisti. Nu mai e vorba de un hobby. Nici o greseala nu mai e admisa si rata incercari-erori trebuie redusa la minim posibil. Trebuie depasit momentul comparatiei cu modele provenite de la firme cu stil cunoscute in lume si modelele de serie pe care multi le-au cumparat pentru vinzare, pentru ca sint mari si se lucreaza usor si care in majoritatea cazurilor sint niste rateuri ale firmelor producatoare. Pe scurt, trebuie sa trecem de la placerea cusutului la calculele omului de afaceri si cred ca acest lucru este putin compatibil cu sufletul. Din momentul in care incetam sa fim generosi si pina si hobby-ul nostru il practicam socotindu-ne punga, ceva din noi se pierde definitiv. De asta s-a creat - nu doar la noi, ci am constatat pe bloguri din intreaga lume - o separatie intre cistigarea banilor si cusut. A vinde nu este rusinos, dar nici daca nu vindem nu este si nici nu e normal ca o persoana care coase pentru sufletul ei sa primeasca eticheta "fraier".

In plus, cusatura fiind prin traditie un mod de a iti infrumuseta casa, imbinind utilul cu placutul, ea este practicata de atit de multe persoane, incit valoarea modelelor in sine este mult mai mare decit a produsului finit. Oricine, la fel ca noi, se ataseaza de ceva facut personal, sau primit de la cineva drag, asa ca jumatate din lumea asta brodeaza pentru sufletul lor, dupa cum se pricepe fiecare, iar pentru asta au nevoie de diagrame...

Ati omis situatiile in care goblenuri unicat devin cadouri, sau cazul celor care (mai putin pe la noi) cos pentru actiuni de caritate, iar asta spune mult mai multe despre acesti prieteni anonimi decit tot renumele unor persoane. Ei isi aduna comoara in cer, desi poate aici, vorba dumneavoastra, nu au bani sa mearga la doctor.